Salvatorii montani și voluntarii din cadrul formației Salvamont Râșnov a Serviciului Public Județean Salvamont Brașov au asigurat astăzi asistență de specialitate pe durata desfășurării celei de-a V-a ediții a competiției de alergare montană OMU Marathon.
Pentru acoperirea cât mai eficientă a traseelor, echipa Salvamont Râșnov a fost împărțită în două puncte de intervenție. Pe întreaga durată a competiției, salvatorii montani au fost pregătiți să intervină pentru acordarea primului ajutor și gestionarea eventualelor situații de urgență apărute pe traseu.
OMU Marathon a reunit aproximativ 600 de participanți, înscriși la probe desfășurate pe distanțe de 42 km, 25 km și 11 km, pe trasee montane din Masivul Bucegi.
Felicitări tuturor participanților pentru efort, determinare și pentru parcurgerea unor trasee solicitante într-un cadru montan spectaculos. Le dorim cât mai multe competiții reușite și ture în siguranță pe munte!





